Amintiri cutremuratoare.

A.S. : nu voiam sa scriu nimic despre cutremur, dar prietena Adelina m-a provocat  cumva, deci… sa purcedem.

4 Martie 1977, ora 9 si ceva seara, Bucuresti, blocul H1 de pe soseaua Giurgiului, etajul 9. Tata tocmai luase un televizor nou, ”Venus” cred ca era, de vreo cateva luni si era tare aratos si mai mare decat ce avuseseram pana atunci. Era un film bulgaresc, ”Dulce si amar” ii spunea. O porcarie, in fond, dar mai tare decat toate superporcariile cu Cantarea Romaniei care aveau sa urmeze, ca sa nu mai pomenim de intreruperea curentului ce va sa vina…

Eu si fratele meu, Vali, eram in salon, unde aveam patul. Ne bucuram ca Coco si Cocuta, papagalii nostri, se potolisera, in sfarsit. De cateva ore ne asurzisera din colivia lor de pe hol: nu stateau deloc pe betele din dotare si se bagasera intr-un colt al coliviei, de unde faceau un zgomot infernal. Tata chiar voia sa-i mute pe unul dintre balcoane, dar se linistisera brusc si se bagasera unul intr-altul- doua pete: una galbena si alta verde. P-asta o rezolvaseram, puteam sa stam linistiti. Incepe filmul. Tata si mama, care era gravida cu sora mea Dana, viitoare mama a celebrului Gruia, dormeau in dormitorul nr. 1. Strabunica, nascuta in 1902, dormea in dormitorul celalalt. Noi, carlanii, aveam patul nostru imens in salon, sub ferestre, alaturi de servantele si vitrina cumparate de tata in `73, dupa ce venise de la munca din RFG, ticsite de carti si caiete. Eu eram intr-a treia, iar Vali intr-a doua.

Si incepe dansul…

Intai balansul: stanga-dreapta. Blocul H1 nici nu trebuia sa existe.  Legenda urbana a locului spune ca aceiasi oameni care au construit Intercontinentalul  au lucrat si la cele doua H-uri, la cel de-al treilea, care se afla pe Sosea la vreo 300 de metri spre Sura Mare si la blocul-turn de la Toporasi. Ce stiu e ca H2 a fost primul, construit cu fata spre strada Verigei. Cand au avansat cu constructia structurii au vazut ca  pur si simplu aceasta o ia la vale. Nu fusese facut un studiu temeinic asupra structurii solului si a panzei freatice si atunci un baiat destept, ca sa nu darame blocul, a gasit o alta solutie: a facut altul. H1 a fost construit in timp record pe locul unde e acum si, atunci cand H2 a ajuns la locul stabilit, a fost priponit. Cum? Cu balcoane. Podeaua balcoanelor care leaga H1 de H2 e facuta doar din otel suedez, cu vagi urme de beton. Structura lor se imbina perfect in cele doua blocuri, facand din acestea un tot unitar. Daca te uiti la blocuri, aproape ca nu intelegi ce cauta balcoanele alea acolo: sunt inguste, urate, la ele au acces doar cei din H1, ce sa mai dicutam… sunt hidoase.  Asta e explicatia. Sa revenim…

Tangajul. Aveam o lustra cu 5 brate care parca innebunise: a lasat pe tavan o urma perfect circulara pana s-a terminat totul. Geamurile de un metru si ceva pe un metru si ceva, care erau chiar deasupra patului nostru s-au deschis si au inceput un dans haotic. Mama si tata au dat buzna in salon si si-au impartit sarcinile: tata tinea de televizor si de mama, ea se tinea de masa masiva din mijloc, si noi, care fugiseram din pat, tineam de vitrina unde aveam cartile si caietele. Nimic nu mai statea la locul sau: toate lucrurile o luasera razna. Bibelouri, pahare, vesela, televizor, pat, mobile, se auzea vacarm din baie si din bucatarie, unde toate cadeau si se spargeau, simteam sub picioare cum  placile de parchet se miscau si totul scartaia si pleznea si se misca si parca avea viata proprie, geamurile cele mari de la ferestre s-au intalnit si s-au spart intr-o mare de cioburi si n-o mai auzeam decat pe mama cum tipa asa cum nu o mai auzisem pana atunci si nu vedeam nici macar panica din ochii tatei si, dintr-o data… totul s-a oprit.

Mama si tata ne-au strans pe langa ei cu bratele si cred ca tata, dupa vreo mie de ani, a incercat sa spuna ca totul va fi bine si ca  sa nu ne speriem, ca totul va fi bine. In cele cateva milenii care au trecut de cand am lasat vitrina aia din maini si ne-am cuibarit in mainile lor am auzit ceva ce nu cred ca voi mai auzi vreodata: LINISTEA. Totala si omniprezenta, linistea ne inconjura pe toti. Nici inimile nu mai bateau, nu se auzea nici o masina sau claxon, nici o picatura de apa care cade, nici o pala de vant sau un caine diliu, vreun frigider, vreo teava de apa… nimic. Si a inceput, dupa alte cateva milenii, trepidatia.

Trepidatia a fost miscarea sus-jos. Nu stiu cat a durat, dar a a durat destul.  Nimic nu a mai stat la locul sau: toate mobilele au inceput sa se deplaseze haotic si milimetric, dar implacabil spre nu se stie unde, tot ce era portelan si sticla a luat-o razna si, cu pasi marunti, a inceput se cada de pe mese si din vitrine si de pe orice plan dur si paralel cu solul la intalnirea cu acelasi sol. Parchetul parca era o piele de animal care se zvarcolea ca nebunul in chinurile mortii. Totul zornaia si vibra si trepida si parca toate lucrurile atat de familiare pana atunci aveau viata proprie si cantau pe o melodie neinteleasa. Ce nu cazuze pana atunci de la inaltime a cazut, tot ceea ce nu se sparsese, s-a spart, totul se misca in jurul nostru ca niste bile de mercur pe plan inclinat.

Cand s-a terminat, in casa plutea un praf nesanatos. Tata a spus ca e gata si mama a venit imediat cu niste lumanari mai groase. Am dat navala sa vedem ce face strabunica. Saraca de ea, statea la dunga patului si se ruga. Nici nu mai conta ca avea pe ea cele doua usi de la sifonier . Balamalele se smulsesera din lemn si acum usile erau ca un fel de cort deasupra ei.  Ai mei au strans rapid banii si actele din casa, ne-au imbracat pe toti si am deschis usa de la intrare. Cam atunci s-a terminat si cu linistea.  Usi trantite, plansete, strigate de la un etaj la altul, indemnuri la calm si ca sa nu folosim liftul, tipete inca neterminate… Tata a pus rapid o super-doza de apa si de mei in colivia papagalilor, a aruncat o privire pe scara blocului in jos, a inchis usa, dar nu a incuiat-o, a slabit toate sigurantle de la tablou si a zis atat: ”Hai!”.

Peste cateva ore aveti si partea a doua.

Anunțuri

11 răspunsuri

  1. Foarte clara descrierea. Am ametit de-a binelea si stomacul mi s-a strans la citirea amintirilor tale care au trezit amintirile mele.

  2. Da, uite ceva despre care eu stiu doar din amintirile altora.

  3. La noi nu s-a simtit decit vag.Ai fi zis ca a trecut un camion mai greu pe strada.
    Dar am stat 2 saptamini impreuna cu citeva persoane care intr-o secunda au pierdut totul.Familie,bunuri…

  4. wow, ce clare amintiri ai!
    Iar tatal tau a fost fantastic de calm.

  5. Cred ca tu esti norocos ca n-ai ramas cu sechele pe viata si ca mai ai curaj sa sa urci intr-un bloc.Eu, dupa ce am ramas odata blocata in lift, nu urc decat pe scari, indiferent la ce etaj(bine ca nu avem zgarie nori)Partea buna e ca n-o sa te mai sperii la urmatorul seism…

    • Adelina, de aia apreciez maturitatea reactiei parintilor lui. A stiut sa explice naturaletea evenimentului dar si exceptionalitatea. Evenimente din astea se intampla. Viata continua, sunt si cutremure, si lifturi, si viata dupa.

      Ca tine, am un amic, nu urca in lift, nu urca ina vion, nu in metrou etc. {Marele pas a fost cand a recunoscut ca are o problema. A fost la psiholog, a venit inapoi, a ajuns in situatii in care a zis: urc pe jos pana la et. 6 pe intuneric si trec pe langa maidanezul ce doarme pe scari, sau cu liftul. A ales 🙂
      A fost vazut ca a urcat in metrou (exista poze 🙂 ). Nu i-au trecut fricile, dar s-au diminuat. Schimbarile au inceput la o varsta respectabila.

    • Ce sechele? Dupa armata, in `90, m-am mutat la etajul 7, in Rahova. In 2004 la 10, in Matei Ambrozie 🙂

  6. Slava Domnului, nu l-am apucat! Am apucat unul prin ’84 sau ’86, cand ne-a ajuns televizorul dintr-un capat al camerei in celalalt, de-a rostogolul. Si desigur cele doua bucati, zi/noapte, din ’90. Se legana blocul de 8 etaje cu o scara ca lujerul. Iar eu stau la 5, deci m-am bucurat de toate distractia. Marturisesc ca la replica de noapte as fi dormit ca porcul in paie daca nu smucea mama din pat sa ma duca la tocul usii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: