Amintiri cutremuratoare II.

Toata ceata lui Papuc incepe sa coboare pe scari. Mie nu-mi iesea din cap ce legatura au rusii cu asta, ca mama tot ii spunea lui tata ”Tata, au venit rusii!”. 144 de trepte, atatea sunt de la parter la etajul 9. La etajul 6 statea pe scari nea Salitrarovici, cu capul in maini si plangea. Omul, cam la vreo 60 de ani, isi transformase casa intr-un imens acvariu. Avea peste suta de acvarii montate prin toata casa, pana si in debara si baie : acvarii mari cu plante si pesti, cu pesti pe categorii, acvarii-maternitate si acvarii-cresa. Nu cred ca facea chiar asa multi bani din treaba asta, era mai mult o pasiune, dar de la el am invatat pentru prima oara sa pretuiesc viata si sa fiu responsabil pentru un animal de companie. Cam de atunci  nu mi-a lipsit niciodata compania vreunei necuvantatoare: pesti, canari, papagali, scatii, pisici, caini. Era plin de sange pe maini de la cioburi. Isi salvase ceva din zestre, dar marea majoritate a acvariilor erau deja sparte si pestii murisera rapid.

 

Am ajuns in fata blocului. Un militian era deja la usa si tot striga ragusit : ”Tovarasi, nu va uitati buletinele acasa, ca nu va intra nimeni in bloc daca nu dovedeste ca domiciliaza aici! ”. Unii s-au intors. Mai erau si alti vecini acolo: erau cei care veneau din schimbul de noapte sau de aiurea si care le povesteau altora cum ”se dadusera blocurile cap-in-cap”. Am luat-o in pas grabit. Stiam si unde mergem: la mamaia in Bariera Vergului. Nu stiu unde se ducea puzderia aia de oameni cu valize si boccele dupa ei, poate se duceau sa-i intalneasca pe rusi, dar noi mergeam in bariera Vergului, sau Piata Muncii, cum avea sa fie rebotezata niste ani mai tarziu. Am mers inspre Sura Mare, apoi am depasit Tehnic Club (Cuibul Moldovenilor din Bucuresti) de la Cutitul de Argint si apoi am coborat inspre Liceul Sincai. Am facut stanga spre Restaurantul Budapesta si am ajuns la magazinul Unirea. Pe vremea aia magazinul avea infatisarea cea veche, nu fusese inca transformat in hidosenia asta cubica de acum, cu o perdea de neon pe el, abia fusese inaugurat de cativa ani. Acolo ne-am despartit.

 

Tot drumul mama susotise cu tata. Am aflat si de ce, la cativa ani distanta: tata voia sa vada tot, iar mama voia un pat cald unde sa se odihneasca. Ajunsesera si la un compromis: ”Macar ia-l p-asta mare cu tine…” . Tata ne tinuse tot drumul de cate o aripa pe mine si pe Vali, iar mama o tinea bine pe strabunica, mai mult sustinandu-se una pe alta, avand in vedere conditia mamei. Odata ajunsi la coltul magazinului dinspre Universitate, tata m-a luat pe mine inspre oras, iar mama cu Vali si a`batrana au luat-o inspre Sfanta Vineri. Au ajuns la Dristor, apoi stanga pe Mihai Bravu, apoi dreapta pe superba si linistita straduta care e acum in dreptul Pasajului Muncii, unde locuia bunica. Au ajuns cam pe la doua dimineata.

 

Noi am ajuns la Universitate imediat si am si vazut ruinele Blocului Dunarea. Inca era destul de liniste in atmosfera, noapte era strabatuta de fasii de lumina de la niste proiectoare mari instalate pe trepiede. Era prima oara dupa cateva ore cand vedeam lumina electrica. Curentul cazuse la cateva secunde de la inceperea cutremurului, liniile de telefon la fel. Erau multe masini de Militie, Pompieri si Ambulanta acolo, iar noi, gura-casca, stateam pe bulevard, ca nu mai circula nimic. Si era praf. PRAF! In aer era mult praf de la cladiri ce se miscasera sau prabusisera iar pompierii nu puteau sa puna furtunurile sa-l mai ostoiasca pentru ca i-ar fi inecat pe cei prinsi  sub daramaturi. Tin minte cu claritate cum cativa soldati scosesera un om de dedesubt.  Era ca un manechin care avea cauciuc in loc de plastic in carcasa. Se mula in niste unghiuri imposibile pentru un corp omenesc. Un ofiter a facut un semn, soldatii l-au lasat jos, apoi i-au spalat fata cu niste apa minerala si ofiterul i-a luat pulsul. Atunci am inteles eu ce inseamna sa pui unui om cerceaful pe fata. Era inca liniste, nu aparusera buldozerele si excavatoarele si megafoanele si ordinele rastite. Totul se auzea la zeci de metri in atmosfera aceea apocaliptica, luminata rece, plina de praf in suspensie si de panica, de ”Ce fac io acum, ca e prima oara in viata mea cand vad asa ceva si nu sunt antrenat pentru asta!!!”.

 

Avansand pe Magheru cred ca am mai vazut inca niste blocuri prabusite, dar la Blocul Casata ne-am mai oprit un pic. Fusesem la cofetaria de la parter si decretasem in sinea mea ca mai bune savarine ca acolo nu am sa mai mananc niciodata. Alaturi de profiterorul de la cofetaria Ambasador, asa a fost! Astea au fost reperele mele in cofetarie pana hat, departe! in copilaria mea. Ne-am continuat drumul pana la Piata Romana, apoi pe Bulevardul Dacia si strada Eminescu pana pe calea Mosilor, am ajuns la Obor si pe la 4-5 dimineata am ajuns la mamaia, in Bariera.

 

Tataia Nitescu ne astepta ca un cocker care mancase o lopata de Extazy. Era surescitat, incepea propozitii pe care nu le termina, era in trei locuri deodata, voia se toarne in pahare pline… Astepta noutati si tata l-a pus la curent repede. Intre timp se daduse drumul la curent si eram calare pe radio, pe Europa Libera. Ma simteam si eu barbat, se parea ca ”Ce stii tu? esti doar un copil” isi pierduse din efectul care ma facea nerabdator sa cresc mare. Mi se cerea pererea, eram acceptat intr-o lume necunoscuta, lumea celor care stau treji dupa ora 10 seara, eram mare, maret, important. Eram barbat!

 

Dramatismul situatiei s-a pierdut pe undeva pe drum, pentru noi, copii. La doua zile dupa aia tata s-a dus acasa. Venisera niste oameni de la Consiliul Popular sa evalueze pagubele. Era plin de vizite: de la Partid, de la Primarie, de la multi. Cele mai mari pagube au fost la etajele 4 si 5, la jumatatea blocului, care are 11 etaje. Oamenii aia au avut pana si tocurile usilor deformate, pe langa tencuiala cazuta si crapaturi mari in ziduri. Cam pe 7-8 martie au aparut vreo 3 camioane cu sticla de geam in fata blocului. Au aparut si niste echipe de zidari si zugravi. S-au inlocuit geamurile, s-au reparat carapaturile din ziduri si de deasupra usilor, s-au verificat instalatiile electrice si sanitare. La un an distanta s-a tencuit si transformat si fatada exterioara.

 

Am revenit acasa cam pe 10-11 martie. Nu mai stiu cand am revenit la scoala, dar a fost o vacanta frumoasa: parcul 23 August era la doi pasi, toti ai familiei erau pe langa noi, tataia Nitescu ne indopa cu dulceata de caise si cu bancuri si cu Europa Libera, Daniela crestea in mama iar mama… cu rusii ei. Cred ca o sa o  intreb zilele astea care a fost treaba cu rusii, cu toate ca am o banuiala…

 

Partea a treia, ca de obicei, peste cateva ore (nu de alta, dar sa am timp sa o intreb pe mama despre faza cu rusii 🙂  )

 

 

 

Anunțuri

13 răspunsuri

  1. un asa eveniment maturizeaza pe copii, pe oameni. Pe altii ii innebuneste.

  2. Vezi, am numarat la capitolul victime numai oameni, la animalele de companie nu s-a gandit nimeni.Suflete si ele, tot strivite de moloz…
    Eu am vazut dezastrul la televizor si eram destul de necoapta la cei11 ani ai mei dar tot m-a impresionat puternic.Restul l-am trait mai tarziu in povestile altora, la fel de dramatice ca povestea ta.

  3. Cam asa ceva arata ce,cum este un BARBAT.
    Si ti-a aratat tie,te-a ajutat sa devii si tu la fel.
    Nu stiu cum esti acum,dar ce ai invatat atunci-zic eu- ramine pe viata.
    Felicitari tatalui tau!

  4. Dupa invazia rusilor in Cehoslovacia si atitudinea lui Ceausescu la invazie,cam toara lumea se astepta la o invazie si in Romania.
    Cred ca la asta se gindea mama ta.

  5. Imi amintesc că se anulaseră o groază de linii de transport. Că am lucrat la ICI printre dărâmături. Că am ramas cu frica de cutremur ani de zile si că dacă se clătina polonicul atârnat în cui, mă speriam şi ameţeam.

  6. Offtopic. Primavara asta pare sa vina cu tot soiul de belele. Totul ok pe strada voastra? Tratamentu’-i bun?

  7. Impresionant. Cutremurător, într-adevăr. Nu eram născută încă. Sper să nu trec niciodată prin așa ceva nici eu, nici copilul meu. Este traumatizant.

  8. Spune ca eşti bine. Revino pe net.

  9. bonjour. Aici a venit vara.
    Tu ce faci? esti bine?

    • Si la mine a venit de exact doua zile. Imi pare rau ca va dezamagesc, dar o sa scriu un articol maine seara sau miercuri, cand nu sunt la munca. Complicata viata asta… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: