Ce replica primesti cand vorbesti prostii.

Cel care mi-a trimis acest text imi este prieten si traieste in Anglia. Senatorul cu pricina e domnu` Riceard, sau Riki, cum l-am botezat eu aici. Fara alte comentarii, va invit sa cititi:

” Scrisoare deschisă către d-l senator Viorel Badea
Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gândit să mă felicite cu ocazia, cică, a Zilei românilor de pretutindeni.
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că nu se cuvine să te heretisească (poate firitisească? – AS) omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile.
„1 Decembrie”.
Dragi români de pretutindeni, cu prilejul Zilei românilor de pretutindeni vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu unde activează, făcând cinste ţării natale.Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruita nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu:
„Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci o datorie către neamul nostru, nu înseamnă pretenţia că sântem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia Zilei Naţionale a României. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste. Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei. La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, români de pretutindeni!
Birou Senatorial Viorel Badea, Senator Pentru românii din Europa şi Asia, Membru al Delegaţiei Permanente a Parlamentului României la APCE, Preşedinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni. Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro
RASPUNSUL:
” Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sânt şi eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu ştiam, a „Zilei românilor de pretutindeni” . Vă mulţumesc pentru caldele urări şi îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sunt exagerate în ce mă priveşte pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresaţi. N-am adus nici o „contribuţie comunităţii” care a binevoit să mă primească (în afară de câteva taxe), n-am afirmat prin nimic „valorile româneşti” , nu practic sport de performanţă sub drapelul ţării, iar singurul domeniu în care excelez deocamdată este livrarea de mâncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca „delivery driver” la un restaurant dintr-un orăşel scoţian. Alta ar fi fost însă situaţia dacă mi-aţi fi scris, dvs. sau unul dintre numeroşii dvs. colegi din Parlament, acum şase luni, când încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iaşi. Aş fi putut să vă răspund că sânt cercetător ştiinţific la Universitatea Al. I. Cuza şi că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediţie critică a celei mai vechi Biblii româneşti (Ştiaţi că sântem ultimul neam din Europa care încă n-are prima sa Biblie într-o ediţie critică?). M-aş fi mândrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanţă sub drapelul ţării, cum spuneţi, şi m-aş fi lăudat că am dus şi eu puţin din „graiul ţării” mele pe la Paris şi Geneva, sau că mi-am petrecut şapte ani printre vechile manuscrise româneşti, primind pentru munca mea o „summa cum laude”. Dar nici dumneavoastră nu mi-aţi scris, nici eu nu v-am răspuns. Aşa merg lucrurile, cum s-ar spune.
Dar de ce-mi scrieţi tocmai acum, când mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, şi ne-am alăturat şi noi „românilor de pretutindeni” care-şi caută pe aiurea dreptatea pe care n-au găsit-o în ţară? Ca să-mi arătaţi că vă pasă? Dacă vă păsa atât de mult de „valorile şi tradiţiile româneşti”, de ce nu mi-aţi scris, dvs. sau colegii dvs., pe când eram în ţară? De ce nu m-aţi întrebat cum ne descurcăm cu nouă sute de lei pe lună, eu şi colegele mele, tineri doctori în filologie şi slujbaşi ai culturii române pentru care suspinaţi acum? V-aş fi rugat atunci, dacă ştiam că vă interesează atât de mult istoria neamului, să faceţi ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aş fi chemat la Iaşi să vedeţi cum trăieşte de pe o zi pe alta un antrenor de performanţă, pentru care s-a cântat imnul României la Berlin, şi cum nişte copii devotaţi se antrenează să devină campioni pe podelele roase şi pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aş fi dus prin oraş şi v-aş fi arătat Filarmonica ieşeană, care de zece ani stă să se prăbuşească sub schele, şi Teatrul Naţional, mutat într-un cub de carton. Şi la urma urmei, dacă tot invocaţi acum cuvintele lui Sadoveanu şi îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aş fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, minţit, furat şi umilit în ţara mea. Şi că am obosit să devin „vrednic” printre şmecheri, canalii politice şi „băieţi deştepţi”. Dar, repet, nici dvs. nu m-aţi întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Şi atunci, de ce m-aţi găsit tocmai acum, Domnule senator ? E un cinism fără de margini să-i heretisiţi (? firitisiţi – AS) pe emigranţii români cu ocazia unei aşa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor de pretutindeni, există doar o singură zi a românilor şi a României din care găştile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine şi pe alte milioane de compatrioţi, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinţii şi prietenii şi să ne căutăm pe aiurea pâinea şi dreptatea. Ce sărbătoare vedeţi în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărţite, pentru fraţii şi prietenii lăsaţi în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spânzurat în ţară de dorul lor. Şi, în general, nu există sărbători adevărate când te afli „pretutindeni”, ci doar acasă. Iertaţi-mă, dar n-am nevoie să-mi amintiţi dvs. de „valorile româneşti” . Ocupaţi-vă de ele în ţară, acolo unde cultura şi valorile româneşti sunt lăsate în paragină.
Şi v-aş mai ruga ceva !!! Sânteţi totuşi un reprezentant al clasei politice româneşti. Aveţi decenţa de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „acelor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franţa am cunoscut un om care şi-a pierdut o mână în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoşi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sunt amintiţi „eroii” din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curând, îl veţi putea vedea şi auzi într-un documentar TV despre Revoluţie, à propos, nu-i aşa, de cei care… „fac cinste ţării natale”).
La sfârşit, aş vrea să vă asigur că nu mi-e ruşine că sânt român. Aşa mi-am învăţat şi fetele, să nu le fie ruşine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e ruşine că-s român sunt atunci când politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aş cere să păstraţi măcar distanţa tăcerii?

Ioan-Florin Florescu „

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. wow.
    F. dur raspunsul.
    ii doresc domnului Ioan Florin Florescu, pe viitor, sa fie la fel de luptator. Va reusi, si isi va gasi locul pe masura capacitatilor sale la Londra.

    Si eu am persoane in jur, care au plecat de jos. Au reusit. Cine a luptat, si si-a dorit, a reusit.

  2. Nu pot decat sa il felicit pe dl. Florescu pentru raspuns si atitudine. Mi-e teama ca acest deputat l-a durut la basca de raspunsul lui, ca de fapt secretara sau vreunul din asistenti s-a ocupat de trimiterea / primirea mesajelor.

  3. Ma inclin in fata lui.

  4. S-a strecurat o confuzie aici si e numai vina mea: prietenul care mi-a trimis textul locuieste in Romania si este o cu totul alta persoana decat autorul acestuia, Ioan-Florin Florescu. In entuziasmul care m-a cuprins si pe mine vazand ce frumos i-a raspuns d-l Florescu senatorului, nu am mai fost atent la detalii. Fac cuvenita precizare fara sa mai modific articolul. Gresea el Balzac, scriitoras marunt, dar`mite eu, un mare geniu peren al literaturii mondiale! 🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: