Data exacta a mortii colindului in Romania: 24 Decembrie 1989

Citind un articol al prietenei Zorele astazi, mi-am adus aminte si eu de cum era treaba cu colindul inainte de `89. Era simpla: in blocul nostru eram zeci de copii si nu trebuia sa ne intrebuintam prea mult cu colindatul in alte blocuri, parintii nostri erau cumva obligati sa primeasca colindatorii ai caror parinti erau cumva oligati sa ne primeasca si pe noi. V-ati prins? Eu faceam echipa cu frate-miu Vali si cu Piticu`, de la 38. Adica noi stateam la apart. 40 si el la 38, la etajul 9, bloc H1, sos. Giurgiului nr. 96-102. Cum sa nu ne primeasca parintii lu` Vanatu` si ai lui Tiganu`, ori ai lui Calu`si Manzu` de la 4, ori ai lui Pisote si Anemari de la 10, ori ai lui Oana, Nicu si Marian de la parter, etc, cand si ei erau pe ”traseu”?… pai a doua zi afla tot blocul si nu era bine deloc. Dar nu se intampla. Primeam covrigi, mere, pere, bomboane, portocale, banane si bani. Cu banii era o treaba tare misto: tocmai aparuse moneda aia de 5 lei de aluminiu. Eram asa de bucurosi cand voiam sa zornaim sacul si nu se auzea nimic, de nu pot sa va explic! Cu covrigii si fructele era simplu: fugeam repede cu ele acasa pentru a apuca parintii sa le puna la baza bradului, ca venea Mos Craciun. Ai mei nu s-au complicat cu Mos Gerila, auzeam de el de alti copii 🙂

Cand ne-am mai marit un pic, pe la 13-14 ani, am inceput sa atacam si celelalte blocuri: H2 si A (blocul de militieni si securisti). Era la fel de simplu: deja ne facusem prieteni acolo si nu stiam noi ce-i aia lupta de clasa sau dizidenta. Mergeam, totusi, la prietenii nostri: Nemo, Costel Bibanu, Adi Grasu, Ciki-ciki, Dana si, binenteles, Faustina- prima mea dragoste. Dar asta ramane privat, da? 😉

In acelasi timp, parintii nostri faceau bradul. Amaratul de brad, nu care cumva sa fi fost molid!!!, cu cateva crengi amarate, dar mirosind dumnezeieste. Treaba cu bradul se rezolva de la uzina, ”Autobuzul” in cazul nostru. In dupa-amiaza de Ajun se facea la sala de festivitati a uzinei un mare spectacol de Mos Ajun. Canta trupa de muzicieni( Puiule, cel mai tare baterist cu ochelarii grosi pe care l-am cunoscut, unde oi mai fi?) a uzinei, noi, copii de la scolile si gradinitele patronate de uzina prezentam programe artistice, venea Mosul si, dupa tabel si dupa numarul de copii, ne dadea cate o sacosa de un leu care era intotdeauana plina-ochi cu ciocolata, banane, portocale, biscuiti Berceni si alte alea. Brazii se dadeau dimineata tot dupa tabel, de la sindicat, ca si cadourile de Craciun, dar erau trasi la indigo, nimeni nu se plangea ca a primit unul mai smotocit sau mai nu-stiu-cum.

Oricum, pregatirile pentru brad incepeau cam din noiembrie, cand incepeam sa strangem capacele de la sticlele de lapte si borcanele de iaurt, care erau argintii si de la sticlele de Sana, care erau albastre. Si hartie de impachetat de peste tot. Si pungi colorate de prin aprozare. Faceam niste lanturi colorate cu hartiile alea cu aluminiu…. opere de arta! Mai erau, asa dupa cum isi aminteste si Zorele, un fel de carlige de rufe care se prindeau de crengile bradului si care aveau un suport pentru o lumanare si care erau sa ne coste o tragedie. Tata a dat foc la lumanari si tot el, vreo 10 minute mai tarziu, a aruncat o carafa de vin peste brad ca sa il stinga, ca pomul cam luase foc din cauza ca omul calculase gresit asezarea unei lumanari sub o creanga. S-a lasat cu arsuri pe maini si cu goana dupa ceva vin, ca veneau invitatii la masa si…..

Sa nu va inchipuiti ca ne duceam la colindat ca Hitler in campania din Rusia! Eram foarte dedicati si atenti sa nu dezamagim. Invatam ca pe apa vreo 3 variante a lui ”Buna dimineata la Mos Ajun”. Ne faceam costume si aveam bici si caciuli de astrahan, urlam cat ne tineau plamanii si faceam si ceva coregrafie. Nu mai spun cand mergeam cu ”Steaua”, ca aia era direct pe bani, nu intrau consumabile la negociere. Munceam cate 3-4 zile sa facem cea mai tare stea din hartie colorata, creponata si lucioasa… nu mai vorbim de cat aracet sau pap consumam.

( Imi spune tata ieri, cand il sun sa-i urez alea-alea, el locuind deja de vreo 4 ani la tara:

– Vin unii la poarta si suna. Deschid poarta larg, sa intre colindatorii.
– Si?, intreb eu.
– 4 insi, imbracati in trening zic ”Ne dati ori nu ne dati?”. Atat. Si au intins mainile. Maica-ta, aia cu cratima, le-a dat cate un covrig, un mar si 10 lei. Aia s-au uitat in scarba si au plecat.
– Si, dupa aia? intreb,
– Am scos soneria din priza, zice tata.

Macar sa-i fi intrebat ”Trick or treat?”, ca stiam o treaba.)

In `89 stateam inca in acel apartament. Deja facusem armata cu doua luni in plus, deja participasem la Revolutie, fara sa-mi iau mai tarziu ceferticat de revolutionar, cu toate ca am fost efectiv rugat. In seara zilei de 24 decembrie nimeni nu a sunat la usa noastra sa ne colinde. Nu pentru ca uitasera colindatorii cum se face, ci pentru ca un agent sovietic, pe numele lui Nestor Brates, unul din multii din acele zile- dar el a fost cel mai vizibil- ne spunea ca apa e otravita si ca grupuri de colindatori, care erau de fapt teroristi, vor sa ne omoare in case in timp ce ne colinda.

Atunci a murit colindul in Romania! Cand nimeni nu le-a mai deschis usa- toti erau ocupati cu privitul la televizor. Acum e prea tarziu. ”Colindele” de pe la tv sunt pastise publicitare.

Mirosul de brad s-a transformat in miros de eticheta in Romanica!!!

Anunțuri

5 răspunsuri

  1. Imi place sa trezesc amintirile altora. Cele frumoase ca ale tale. Dar incheierea mi-a lasat un gust amar. E atat de adevarat…

  2. Eu eram ceva mai verde cand a venit revolutia. Dar, nu stiu cum se face ca cele mai multe, mai detaliate si mai clare amintiri din arhiva memoriei personale sunt alea de atunci, ca anii ’90 au fost un talmes-balmes (perioada de tranzitie, deh!). Eu imi faceam sarbatorile la bunici, la tara. Zapada, legiuni de ploduri cu saniile, taiatul porcului, uratul cu verisorii si da, tot pe la cunoscuti, ca nu ne simteam asa de curajosi sa mergem prin sat, sa ne rupa cainii oamenilor. Eu eram cu vocea, ca aveam plamani buni si nu o luam nici fals, verisorii- cu tinutul isonului.
    Nici eu n-am fost cu Mos Gerila. Ne tot frecau ridichea la scoala cu el si eu nu pricepeam de ce mama ma-sii tot insista. A, apropos de portocale: primeam vreo 3-4 in pachetelul de la serviciul lui tata si ajunsesem sa cred cu tarie ca fructele astea se coc musai numai iarna. Imi si imaginam copacul ala brav facand flori si fructe in mijlocul iernii. Banane, eu n-am apucat. Deh, am prins complet deceniul 8, asta pare sa fi fost mai parlit.
    Mos Craciun nu imi aducea cadourile sub brad ci numai la capatai. Sincer, nu vreau sa supar pe nimeni, dar e cel mai bestial mod de a primi cadouri. De ce? Pai, dimineata, cand te sculai si te intindeai a lene, dadeai brusc de fosnitoare si iti urla inima in tine de fericire. Na, ca imi dau lacrimile, fir-ar sa fie.

  3. Ma bucur sincer ca am reusit sa aduc voie buna si un strop de ras. Pe bune ca nu inventez. Chiar asa credeam. Noroc ca a venit revolutia si am ajuns sa mananc portocale si in alte anotimpuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: