Roșia Montană și o întrebare

Nu se poate să nu fi văzut asta în ultimele două săptămâni

Ca de obicei, atunci când se trasează o baricadă undeva, trebuie sa fie neaparat două tabere, de o parte și de cealaltă.

Prima tabără, cea conservatoare să-i zicem, spune că să păstrăm intact peisajul și natura și modul în care trăiesc oamenii acolo, că cianurile alea or să se infiltreze în pânza freatică, or să ucida tot pe o raza de enșpe kilometri, că oamenii vor fi distruși pe o perioadă de sute de ani….

Cea de-a doua tabără, să îi spunem progresistă, zice că oamenii vor avea de muncă cel putin 20 de ani, că cianura aia are o concentrație extrem de mică și că , în fond, lacul de decantare are fundul din rocă dură și că nu vor exista scurgeri, că statul va beneficia de multe miliarde și că zona va cunoaște un avânt comparabil cu avântul omului în spațiu, nu alta…

Societatea românească s-a împarțit în două, evident- ăsta e unul dintre lucrurile la care ne pricepem foarte bine: e manelele bune sau e rele?, a fost Antonescu un măcelar-dictator-fascist sau un erou?, ceafa de porc se depune pe șolduri sau nu?, Revoluția a fost cu adevarat explozia mămăligii sau un complot meseriaș care s-a lăsat cu confiscarea de rigoare?, ce e mai bun în joint: oregano sau sare de baie?, etc… Aceste întrebări ne doare și nu ne lasă să ne bucurăm de succesurile zilnice pe care le reușim în lupta de zi cu zi cu viața asta de căcat.

Nu că ar conta părerea noastră dar, dacă acolo, sus, se va hotărâ că e bine, vor începe lucrările și se va extrage iar statul își va lua partea( investită logic în pârtii de ski, adăposturi pentru javrele de pe străzi, niște silicoane țâțologice și o întreagă flotila de mașini de lux), dacă se va hotărâ că nu e bine, apăi nu se extrage și peisajul rămâne neatins, ăia de acolo or să continue să sugă pietre de foame și noi, boborul, o să dormim liniștiți pe un munte de câteva zeci de tone de aur. S-a strigat BINGO!

Isărescu, trebuie să-l știți, e băiatul cu cea mai longevivă funcție din România, alături de Mircea Sandu (SANDU LA BRUTĂRIEEEE!), spune că, în esență nu ne interesează aurul ca metal depus în pivnită, ci că ne-ar aranja mai bine niște hârtii pe care să scrie fie US Dollar fie Euro. Daca e redevență, să fie! Să trăiască!

Ca un individ care nu a făcut o facultate și căruia îi place să citească și să se instruiască singur, un autodidact deci, vin și întreb: de ce nu extrage STATUL muntele ăla de aur? Daca tot futem ecosistemul în zonă, de ce nu o face statul? Unii spun că e mai bine și mai ieftin să-i lăsăm pe ăia să extragă și noi să încasăm un cât la sută din aur. De ce? Că nu avem tehnologia sau că nu o putem cumpăra, că nu ar fi eficient. Dar de închiriere a auzit cineva? Dar ALTE metode nu or mai exista? La dracu`, doar românii sunt cei care au construit autostrăzi acum 30 de ani în Libia, Arabia Saudită sau Egipt, printre altele. Firma se numea Arcom. Chiar atât de handicapați am ajuns încât să angajăm o firmă americană să ne facă o autostradă neterminată după 11 ani, de Bechtel vorbesc? Chiar nu mai știm să decolmatăm niște albii de râuri și să evităm inundațiile când înainte de `89 asta o făcea armata în baza legii 14, pe gratis?

Anul trecut, acasă fiind, am socializat cu un profesor universitar de sociologie care face parte din neam și, după ce am dat gata niște țuică de casa cu slană și măsline și alte alea, ne-am întins la o discuție apropo de Comuna Primitivă. El spunea că in maxim 15 ani o să ne omorâm la propriu pe mâncare și în 20 pe apă. Am zis că e diliu, dar înclin să-i dau oarece dreptate, având în vedere titlurile pe care le tot citesc prin media, și nu vorbesc aici de Libertatea și Can-Can. Și mă gândesc că noi, ca stat Român ce suntem, ne permitem să dăm pe veresie petrolul- atât cât mai e-, gazele, aurul, cuprul (că ăsta vine de mânuța cu aurul)… Bine că mai avem sare și nu luat-o mogulu` de Voiculescu.

În vara lui `89 am fost într-o aplicație pe Vârful Bihor și am întins o linie de comunicație între stația meteo de acolo și Baița-Plai, o localitate și o mină celebră, unde se extrăgea uraniu. Acum nu se mai extrage. De ce? Trebuie să facem tot ce e omeneste posibil să profităm de ceea ce Mama Natura ne dă pentru a supraviețui, pentru că asta nu va mai dura mult.

Părerea mea e că statul ar trebui să extragă aurul ăla. Părerea voastră care e?

Un sud-african in Spania.

Luni, pe data de 18, a aparut in casa unde locuim si noi un sud-african. Blond. Hai sa-i spunem un schimb cultural: el face lectii de engleza cu copii casei iar parintii ii asigura 3 luni de casa-masa aici. Sincer sa fiu, actiunea mi se pare decedata inca de la inceput pe de o parte, avand in vedere interesul copiilor in a invata o limba straina, fie ea si engleza, la modul general vorbind. De cealalta parte omul priveste asta ca pe o experienta de viata ce nu stie daca se va mai repeta si trage din treaba asta toate avantajele.

Marti l-am luat la plimbare: am fost in Carrefour la cumparaturi, i-am aratat bucata istorica din Las Matas- primul oras feroviar din Spania- si l-am indrumat cam pe unde sa se duca cu bicicleta prin imprejurimi. Saptamana asta il duc intr-un bar sa-l pilesc iar sambata mergem la Toledo, ca nevasta-mea vrea ceva frumos de acolo si eu am de gand sa-i cumpar sora-mii cercei meseriasi, in cinstea botezului ce ne asteapta in august 🙂

Omul e tare simpatic si ca un burete: vrea sa stie tot. E si profesor de chitara si e tare pasionat de flamenco. L-am mai potolit un pic cand i-am spus ca biletul de intrare la o carciuma cu flamenco e 30-40 de euroi, basca consumatia, dar nu pare descurajat, vrea sa invete spaniola, sa vada lucruri… Ma ocup de el si va tin la 220.

Il puteti citi in engleza aici. La postarea First day in Spain o sa vedeti si ceva referinte la sus-semnatul, al dumneavoastra Gabriel si la sotia din dotare. Din dotarea mea 🙂

Ești supărat?

Esti suparat ca parintii nu ti-au luat iPhone? Ca un coleg de scoala s-a uitat insistent la sandvisul tau? Ca nu ai putut sa-ti iei plasma? Ca ai dat 60.000 pe o masina si maine vin aia de la banca sa ti-o ia pentru ca nu-ti mai poti plati ratele? Ca scarba aia de la pizzerie ti-a pus mai multa boia iute? Ca gagica-ta, pe care o pompezi de 3 luni deja ti-a dat de inteles ca daca nu-i iei un sutien de doua milioane jumate, se duce sa caute o alta pompa?

Citeste ASTA. Eu am plans. Multumesc Misule.

Din nou despre rețeta electronică, de data aceasta de la un pacient

Guest post de la prietena insomniaca Andrea David:

Rețeta electronică. O altă opinie!

Întâmplarea face că sunt un fidel și extrem de vechi consumator al sistemului de sănătate din România, așa că m-a împins curiozitatea să citesc ideile cuiva din afara acestui sistem. Și nu m-am oprit doar la a citi articolul lui Gabi, am deschis chiar o polemică :))
[polemica aceasta are ca rezultat următoarele rânduri!]

Cu siguranță sunt multe de făcut în acest domeniu, iar implementarea câtorva din proiectele bune ar aduce beneficii extrem de mari atât celor ce își desfășoară activitatea în sănătate, cât și celor ce beneficiază de acele servicii.

Rețeta electronică este o idee extrem de bună. Și dacă se va aplica corespunzător, va fi foarte utilă atât medicilor, casei de asigurări die sănătate, farmaciștilor, cât și pacienților.

De vreo douăzeci și ceva de ani iau rețete de la medic. Am văzut toate modificările din acest timp și am trăit nenumărate experiențe: de la acelea de a nu fi înțeles scrisul la farmacie și până la acelea de a mă tot plimba între medic și farmacist, de la a nu găsi tratamentul prescris și până la a-mi fi date alte pastile decât cele pe care ar fi trebuit să le iau. Probabil că diferența între două mărci ale aceluiași medicament nu este mare, însă pentru pacient orice modificare în compoziția chimică contează. Tratamentul, dacă este ales pentru a fi cel mai potrivit, pentru pacient, individual, nu trebuie modificat de cei din farmacie sau de funcționari ai ministerului sănătății sau ai casei de asigurări.

Dar să revin la argumentele pro informatizării în sănătate!

Din fericire s-a revenit asupra unei decizii date, la un moment dat, prin care tratamentul pentru boli cronice nu putea fi acordat pe mai mult de o lună, iar acum îmi pot lua rețeta odată la trei luni. Era foarte enervant, ca să nu mai vorbesc de timpul, energia, nervii și banii perduți ca să te plimbi lunar, la cabinetul medicului de familie și să iei o rețetă ce nu se modifică ani de zile (tratamentul pentru problemele cronice de sănătate nu se schimbă prea des, și de regulă lucrul acesta îl face medicul specialist). Totuși, încă mai este o mare problemă în eliberarea rețetei: medicul nu are voie să prescrie rețeta nouă decât în aceeși zi a lunii în care a fost emisă rețeta veche și nu poate prescrie tratamentul decât pentru un număr maxim de 90 de zile. De exemplu am luat prima rețetă, după controlul la medicul specialist, pe data de 6 a lunii M; următoarea rețetă o pot lua doar pe 6 a lunii N, O sau P. Pe 6 M îmi ridic pastiluțele pentru cele trei luni (adică 90 de zile) și când mă apropii de 6 P văd că nu-mi ajung pastilele până în ziua în care pot lua rețeta nouă. Cum se întâmplă aceasta? Simplu. Lunile calendaristice mai au și 31 de zile, și dacă prinzi pe intervalul tău de timp, două luni cu 31 de zile rămâi fără pastiluțe. Medicul de familie nu are ce face. El este obligat prin lege să-ți scrie rețeta doar în acest fel (pentru a nu se face exces de rețete compensate – presupun că la cele simple, pe care ți le cumperi tu, cu toți banii jos, nu îl întreabă nimeni cât de des le scrie). Un soft bine realizat, cu o bază de date națională, integrată, care să conțină toate datele tale medicale ar putea rezolva această neregulă. Bagi în program ziua de când începi tratamentul pacientului și ziua până când vrei să i-l dai, iar acesta îți calculează exact numărul de pastile necesare acestei perioade. Ca să nu mai zic că poate fi adăugată și o opțiune prin care și pacientul și medicul să fie atenționați (email, sms) că se apropie ziua în care trebuie eliberată următoarea rețetă. Casa de sănătate poate verifica foarte ușor și clar numărul de pastile pe care le decontează, iar farmaciile nu mai au probleme cu planificare stocului de medicamente pentru bolnavii cronici.

Un alt avantaj ar fi acela că nu se mai fac încurcături cu mărcile de medicamente sau cu descifrarea numelui medicamentelor. De exemplu, claritromicina se găsesște în numeroase forme comerciale. Eu, pacientul A, tolerez (sau am convenit cu medicul curant) că iau Klacid și nu altă variantă. Însă pot fi pacienți care nu au nevoie neapărat de Klacid sau de o anume marcă, și atunci pot opta pentru varianta de tratament cu claritromicină pe care o agreează ei: cea mai ieftină, de import, din producția națională, din oferta farmaciei etc. Pe rețeta electronică poate fi specificat dacă farmacistul poate recomanda oricare din formele substanței de bază sau dacă trebuie să respecte, cu exactitate medicamentul trecut pe rețetă.

De asemenea, o altă utilitate a ei permite achizițonarea medicamentelor din mai multe locuri și în zile diferite. Dacă nu găsesc sau nu doresc să iau, deodată, din același loc, toate medicamentele de pe rețetă, un soft specializat și realizat așa cum trebuie, poate să țină evidența pastilelor ridicate și a celor ce mai pot fi ridicate. Pot alege să-mi iau pastilele din farmacii diferite. Poate că una are preț mai mic la un medicament, iar alta la un altul. Sau poate că farmacia la care mă duc nu are toate medicamentele și atunci pot lua ce mi-a mai rămas, din altă parte.

Rețeta electronică și o bază de date cu dosarul medical pot oferi toate aceste informații în timp real. Este nevoie doar de o conexiune la rețeaua de internet și să accesezi programul. Cât de complicat poate fi? Un exemplu bine aplicat în acest sens este sistemul financiar-bancar. Acolo se poate!

Desigur că astfel se cam elimină afacerile dubioase și sunt depistate greșelile mult mai ușor. Informațiile pot fi verificate de fiecare verigă din întreg lanțul: medic, farmacii, pacient, casa de sănătate, organe de control ale statului.

Aceasta e teoria și modul meu idealist de a vedea lucrurile, iar realitatea de până acum, aceea a rețetelor pe formulare tipizate, cu trei foi autocopiative o relatez mai jos. Concluziile cred că sunt ușor de descoperit.

Acum trei luni m-am dus să-mi iau rețeta. M-am dus cu două sau trei zile înainte să mi se termine toate pastilele. Asistenta medicului meu îmi spune că nu pot lua rețeta decât în ziua cutare. Băinuiam asta, pentru că pățisem același lucru și la rețeta trecută, însă speram să se facă cumva, un calcul al medicamentelor eliberate. Acum mi se terminau cu trei zile mai devreme. Tratamentul pentru insuficiență respiratorie nu se întrerupe. Dacă în una din acele trei zile sunt nevoită să fac un efort mai mare, iar bronhiile mele nu sunt ajutate de tratament, să se dilate mai mult și să mai compenseze la cantitatea mică de aer ce o pot inhala, repercusiunile pot fi grave. Oare domnii din agențiile birocratice ale statului s-au gândit vreo clipă la aceste aspecte? Iar eu sunt un caz fericit pentru că tratamentul meu nu este unul vital. Am grijă de mine, îmi cunosc problemele și puterile, știu că trebuie să mă feresc de efort în situațiile acestea… și nu-i o tragedie să stau o zi, două fără medicamente. În cele din urmă vine ziua stabilită pentru a ridica medicamentele și mă duc la farmacie. Farmacista îmi spune că Spiriva, medicamentul cel mai important de pe rețetă, și cel mai scump, nu mai este compensat (pentru un tânăr ce lucrează mai mult voluntar, cu venituri extrem de mici, costul acelui medicament este uriaș). Cum să nu fie compensat? Este singurul tratament pentru BPOC și printre puținele care ajută și în HTP. Se dă doar prin programe speciale și e de mulți ani pe lista tratamentelor compensate. Mi se spune că poate luna viitoare va intra iar pe lista medicamentelor compensate și că pot cumpăra o cutie pentru luna aceasta. Ce să fac? O cumpăr și văd luna următoare cu restul. Las în farmacie rețeta compensată pentru întreg tratamentul pe 90 de zile (inclusiv medicamentul scump) plus banii (integral) pentru încă o lună de tratament cu Spiriva, iar eu mă duc acasă cu tratamentul pe 90 de zile la celalalte medicamente (ce nu sunt decontate integral, fără medicamentul scump) și cu o cutie de Spiriva pentru 30 de zile (plătită la preț întreg). Luna trece repede și mă văd nevoită să merg iar la farmacie. Mă duc la aceeași farmacie pentru că acolo lăsasem rețeta și pentru că speram să primesc cutiile de medicamente compensat, dar și pentru că în nicio altă farmacie nu mi se mai eliberează acest medicament fără rețetă (pe lângă rețetă, ca să cumperi acest medicament trebuie să mai ai cu tine și un card special, oferit de medicul specialist, care atestă faptul că ești băgat în acel program special pentru BPOC). Nici de această dată nu am succes. Farmacista îmi spune că nu-mi poate da medicamentul compensat pentru că nu am o rețetă compensată. Păi rețeta pe care am adus-o luna trecută nu a anulat-o nimeni. Ce s-a întâmplat cu ea? Și cum să iau alta când medicul de familie nu are voie să-mi mai dea una? Până la urmă, după discuții și explicații, farmacista îmi oferă soluția să cumpăr o cutie și pentru luna aceasta, și apoi să văd cum rezolv problema. Mi-a lăsat să înțeleg, foarte clar, că îmi făcuse o favoare și că ea nu avea voie să-mi vândă medicamentul fără rețetă… Am rămas multă vreme cu gândul la întrebarea de mai sus: „ce s-a întâmplat cu rețeta mea pe trei luni?”. Nefiind anulată, farmacia o va deconta bine-mersi la casa de sănătate (așa-i?) și pe lângă aceasta am mai plătit și tratamentul de Spiriva pe două luni (de fapt pe trei, pentru că și luna aceasta am reluat povestea).

Oare am greșit eu într-unul din momentele acestor desfășurări de fapte? Când mi s-a spus că nu pot lua Spiriva de pe rețeta compensată cred că trebuia să cer rețeta inapoi și să merg la medicul de familie să o anuleze. Sau poate trebuia să fac cereri peste cereri la casă? Nu m-am gândit la acestea, cu toată experiența mea în ale cumpărării de medicamente! Mă întreb însă ce se întâmplă cu oamenii care nu știu să se descurce? Dacă în locul meu era o bătrânică ce nu ar fi avut ajutorul părinților să-și cumpere tratamentul? Sau cineva care nu ar fi putut să mai ajungă la aceeași farmacie de unde și-a luat prima oară medicamentele (în altă parte nu le-ar fi primit)?

Aceasta e realitatea rețetelor pe hârtie autocopiativă! Și cât de ușor va rezolva rețeta electronică aceste situații! Eu o aștept cu mare drag! Și mai aștept și dosarul medical electronic ca să pot verifica singură absolut tot ce se face pe numele meu, să am toate documentele, tratamentele și analizele, să nu mai fiu nevoită să cer tot timpul fiecare fișă, fiecare dosar, fiecare hârtie ca să le fac copii serox!

Dacă lumea se teme pentru haosul ce va veni odată cu acest sistem electronic, eu zic că nu are de ce să se teamă. Cu puțină înțelegere și atenție lucrurile pot fi în regulă. Cabinetele medicilor de familie sunt, de ceva timp, dotate cu calculatoare și conexiuni la internet pentru că sunt obligați prin lege să țină anumite evidențe, în farmacii există deja un soft comun, pentru evidența medicamentelor din depozite, iar aplicarea legii se va face treptat – o vreme medicii vor elibera, în paralel și rețetele electronice și pe cele tipizate.

Cum face o baie un emigrant: nemțește

Prietena Cora, canadianca get-beget nascuta in spatiul carpato-danubiano-pontic, povesteste aici cum este excedata de o intrebare: cum se face de s-a apucat de atatea lucruri deodata si inca nu a terminat decat bucatele din produsul final. Trecand peste auto-ironia articolului, razbate un naduf din tonul prietenei. Voiam sa-i raspund intr-un comentariu, dar ma intindeam, asa ca mai bine ii raspund aici la intrebare: n-ai avut un emigrant roman din Spania . Asa ca mine 🙂

Am plecat mai devreme acasa anul trecut, la sfarsitul lui mai si pe 3 iunie eram la Frasin, unde avem casa de la tara. Am cumparat din magazinele Madridului coturile de cupru pentru tevi, adezivii si acizii, cablurile electrice si tuburile prin care le-am tras, intrerupatoarele, robinetii, bateriile, sculele necesare,aparatul de sudura, flexul, masina de taiat tevi,etc. Am luat din tara doar mobilierul de portelan, hidroforul, gresia si faianta, toate la oferta.

Planul mi-l facusem cu cel putin 6 luni inainte. Daca ma trezeai din somn, stiam tot: trasee de tevi de aductiune si canalizare, unde vine hidroforul, fosa… Fosa era gata deja din martie. Trimisesem bani soacra-mi-i si un baiat din sat sapase groapa si turnase fosa dupa indicatiile mele. 120 de euro.

Camera are 4X4 metri si soacra o folosea ca depozit. In prima zi am golit-o. Bere. In a doua zi am desenat pe pereti traseul tevilor de aductiune si al instalatiei electrice si pe podea al celor de canalizare. Bere. In a treia zi l-am chemat pe acelasi baiat din sat sa-mi sape in curte traseul canalizarii de langa casa la fosa si groapa pentru hidrofor. In Romania temperaturile sunt foarte scazute iarna si un hidrofor crapa la -10 grade, asa ca trebuie bagat in pamant sub limita de inghet, care la mine la tara e de vreo 20 cm. Eu l-am pus la un 1.50 m, ca sa n-avem discutii la proces si cheltuieli inutile.

Cata vreme baiatul a sapat la groapa eu m-am apucat de decupat. Vreo saptamana am taiat in pereti si sol traseele tevilor cu un flex mare cu disc de diamant si gaurile prin ziduri date cu un rotopercutor si un pickhammer. Praf, zgomot, mizerie, bere pentru hidratare. Intre timp, baiatul s-a apucat sa-mi caute apa, fara succes insa. Hotarasem sa nu leg hidroforul la pompa pe care o aveam deja, ci sa bat o alta teava de apa la vreo 5 metri distanta, ati ghicit, in groapa respectiva. Am chemat un nene mai batran care mi-a gasit in 6 ore apa.

Apoi am plecat la colindat. Vreo 4 zile am stat cate 12 ore pe zi in masina. Ploiesti, Bucuresti, Targoviste. Am luat la rand toate magazinele mari si mici: Practicker, Hornbach, Bricostore si o puderie de altele mai mici. Pana la urma am luat totul de la Bricostore: wc, bideu, cabina de dus cu totul, chiuveta, hidroforul, boilerul, gresia, faianta si tevile de cupru si pvc. Bere.

Alte vreo 5-6 zile, in paralel cu constructia caminului pentru hidrofor, am sudat tevile de cupru cu robinetii, am lipit tevile mici de scurgere din baie, am montat boilerul , am facut traseul de canal cu tevile mari din curte pana la fosa, cu doua guri de vizitare si am facut instalatia electrica. Multa bere si un gratar monstruos cu 3 zile pauza !

Am terminat caminul hidroforului, cu pereti, izolatie, acoperis, apoi l-am montat la teava de apa si la instalatia din casa. Proba la tevi si boiler. Bere si pauza cateva zile. Am montat cadita dusului, gresia, faianta si mobilierul de portelan, apoi panoul dusului si alte alea si pe 3 august imi asteptam nevasta cu un prosop intr-o mana si cu un buchet de flori de camp din curte in cealalta, cum promisesem. Bere.

Am facut toate astea singur, cu doua exceptii: santurile din curte, pentru ca urasc cu pasiune tarnacopul , cazmaua si lopata; daca pot sa le evit, ok, daca nu, pun mana si ne intelegem destul de bine. Noroc ca le-am evitat. A doua exceptie: nenea care a gasit apa. Eu doar l-am chibitat si am turnat in pahar. Nu m-am bagat peste el ca stia ce face si-mi luam si o zmetie peste bot. L-am lasat in pace si bine am facut !

Timp declarat de munca- 60 de zile. Timp efectiv de munca- vreo 25. Intre timp au intervenit sambetele si duminicile (macar acasa sa nu le muncesc), ceva treaba prin curte si cateva vizite la parintii mei, la 5 km. distanta, ca s-au tras si ei la tara si cateva incursiuni pe calapodul asta: ” -Esti in tara, frate? -Da! -Pai si noi cand ne vedem? -Coane, imi pare rau, dar sunt la tara, muncesc si vreo saptamana nu pot sa ma misc de aici, dar in doua ora ne vedem la Dintosu`, da tu comanda, ca vin si io…” 🙂 .

Lasand gluma la o parte un pic: aveti grija pe cine bagati in casa si in cont sa va faca niste treaba ! Nu cunosc detaliile in urma carora Cora noastra a ramas in urma cu deschiderea galeriei, lucru care este evident ca da peste cap pe oricine, nu doar un colectionar de arta sau patron de galerie, dar cateva sfaturi se impun, la modul general.

Chiar daca urmati schema clasica occidentala arhitect–contractor–(eventual) subcontactor–muncitori sau schema clasica romaneasca stiu io ce vreau–meseriasi, cautati cel putin doua lucruri: referinte despre oamenii care va vor banii si cat mai multe informatii asupra a ceea ce vreti sa faceti si a modalitatii in care se realizeaza treaba. Stiu ca internetul e plin de informatii de toata jena, dar daca vei cauta termenul ”enfoscar” pe internet, vei vedea ca nu e chiar asa de simplu sa faci o piscina, sa zicem. O fi frumos cand te apuci sa pui faianta, dar trebuie sa te abtii pana cand ajungi la ultimul rand, ala de sus si la unghiurile camerei. Daca nu sunt la 90 de grade, ai sarit in aer cu costul, pentru ca meseriasul nu te va ierta. Asa e el croit: are o anumita aroganta fata de ochelaristii care vor un zid si care nu se pricep dacat la inmultirea parsilor de padure sau la curbura ideala a unui cioc de piguin.

Informati-va din cat mai multe surse si intrebati pe oricine. Stiu un spaniol care s-a dus pe un santier si a pandit un muncitor, i-a facut cinste cu un coniac cu bere si a aflat totul despre cat costa pe bune renovarea unui apartament. A doua zi i-a taiat contractorului 20.000 de euro din lucrare si ala a inghitit in sec. E caz real, acum lucrez pentru acel spaniol si cunosc treaba. Limbajul pe care orice meserias il foloseste e facut in asa maniera incat sa te zapaceasca si sa te faci sa te simti mic, foarte mic, ala e momentul lui de glorie! Nu vreau sa fac pe sfantul cutare, dar intotdeauna am spus clientilor mei adevarul si asta mi-a folosit. Pe unii i-am pierdut, pe altii i-am castigat. Cei care nu m-au ascultat fac lucrari de intretinere la porti o data la 6 luni, ceilalti au garantie 30 de ani. Exemple am destule si nu doar despre mine. In timpul vremurilor trecute, spaniolii se obisnuisera sa angajeze firme care le faceau sa zicem… un gratar cu acoperis, in 5 luni cu 50-55.000 de euro. Intre timp au invatat ca 3 romani pot face asta la calitate superioara cu doar 20.000 in 4 saptamani, cu tot cu instalatiile electrice si sanitare.

Cora, ai nevoie de un meserias? Grabeste-te, ca astept provicia ( inca nu stiu care provincie, ca am inteles ca si in Dubai si la Shanghai e belea ) 😉

PS: nu mai stau sa pun diacritice, intelegeti voi ce vreau sa spun. E tarziu si mi-e somn si hai noapte buna !

Comoara de pe net

Dând io la pagaie precum Patzaichin prin apele internetului, ia uitați-vă ce comoară am descoperit: un site de teatru radiofonic. Cred că o să vă placă vouă, celor din emigrație, mai ales dacă și sunteți mai pârguiți,așa ca mine 🙂 . V-am pupat că mă duc să ascult Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Am ascultat-o prima oară pe la 11 ani și ard de nerăbdare să ne reîntâlnim. I-am luat și flori !!!

Un proiect, istorie de să vă puneți și-n cap și un țâgan, mânca-va-ș!

Ni se alatură de astazi domnul George Damian. Are un blog de istorie cum rar mi-a fost dat să văd. Omul e de meserie și e foarte meticulos în abordarea tuturor subiectelor, ne trimite și către documente, adică nu ne lasă să hălăduim așa, de capul nostru, pe cele câmpii. Tonul fiecărui articol este temperat, clar, la subiect și, pe alocuri, cu poze. Dacă credeați la școală că istoria a fost un chin, citiți-i blogul și vă veți schimba părerea, garantat.

Al doilea intrat în casa lui Don este un neamț. Sau român. Sau țigan. Ceva așa, cumva… Dar articolele sale sunt atît de savuroase încât am grijă mereu să nu am nimic în gură atunci când îl citesc, să nu cheme nevasta SMURD-ul spaniolesc. Sper să vă placă și vouă.

A treia este o prietenă de suflet(de aceea o las la urmă) care a pornit la drum acum 24 de ore. Vrea să scrie un roman. Ce e nou în asta, o să spuneți. Deja mi-a spus despre ce e vorba și cred că o să fie ceva deosebit. Oricum, o să scrie și niște treburi adiacente și mi-a promis că o să castige Nobelul pentru mine. Vă dați seama cum va fi? Un sudor prieten cu un laureat Nobel. Paulo Coelho, ia-o p-asta ! Andrea, calca-l pe gat pe alchimistu` asta, ca ma deranjeaza la naturelu` simtititor 😉