La Mulți Ani, Eretz Israel !

Dintotdeauna, la vederea fotografiilor și a filmelor cu Holocaustul, m-am înfiorat cu lacrimi în ochi. De obicei îmi iau o ”țintă” și mă gândesc: oare ce o fi gândit omul ăla când a primit glonțul în ceafă? dar fetița aceea când și-a dat seama că nu mai poate respira, când îi ieșeau ochii din orbite de groază în camera de gazare? o fi omorât-o gazul sau ceilalți care au călcat-o în picioare încercând să mai câștige ceva secunde de viața cățărându-se pe camarazii de moarte? dar cel care, legat de pat fiind, vede un alt om care îi bagă un ac de seringă în inimă? ce a gândit în ultimele secunde? oare și-au dat seama, când pe poarta lagărului au intrat soldații americani sau britanici sau sovietici, că sunt liberi cu adevărat? cum a fost prima lingură de supă și prima îmbucătură de pâine adevarată din libertate?…

Unii stricați la cap spun că fotografiile, documentele despre adoptarea ”soluției finale”, filmele, etc sunt trucate. Nu se poate! Sunt prea multe! Dar nu este acesta singurul motiv pentru care admir poporul evreiesc, felul în care s-a adunat după grozăvie. Mai e ceva ce ne caracterizează și pe noi, românii:  încăpățânarea de a nu muri și de a da cu tifla ”binevoitorilor” care ne-au vrut șterși din Cartea Vieții definitiv și irevocabil. Începând cu romanii, continuând cu turcii și sfârșind cu ungurii. Evreii au rămas pe bucațica lor de coastă mediteraneană de când se știu. Se spune că s-au risipit vreo 2.000 de ani și după aia le-a venit cheful să-și facă țară. Nimic mai neadevărat! Au rămas acolo și s-au umilit și și-au platit taxele să orice: să facă comerț, să își practice religia, să se stabilească undeva, pur și simplu să traiască. Că stăpânitorii vremelnici s-au numit egipteni, abbasizi, bizantini, zangizi, selgiucizi, omeyazi, otomani, britanici, ei au rămas acolo, așa puțini cum erau.  ( o lectură interesantă poate fi ”Cruciadele”- de Thomas Asbridge, Editura Polirom 2011- o recomand cu caldură )

Sportul preferat al evreilor e unul foarte pragmatic: făcutul banilor. Așa, și? E ăsta vreun motiv de ură? Eu consider că nu. Față de alte sporturi zic că e destul de cumințel. Alte națiuni și-au facut colonii, cu toate consecințele ce decurg din asta, altele au construit economii bazate pe sclavagism vreo 200 de ani( a se citi ”Rădăcini„ de Arthur Hailey ), altele au vrut să edifice comunismul mondial, iar altele să se impună ca ”jandarmul universal”.

Încă de la înființare, în 14 Mai 1949, statul Israel a fost o democrație. O altă similitudine cu românii: noi suntem o insulă latină într-o mare slavă, evreii sunt o insulă democrată într-o mare tribală. Oricât s-ar strădui americanii să impună un sistem democrat de gândire și de conducere în Orientul Mijlociu, noi trebuie să înțelegem un lucru: arabii sunt conduși de șefi de trib din care se alege sau se impune un și mai șef, el numindu-se, după caz, șeic, președinte, rege sau mai știu eu cum. O democrație, cu imperfecțiunile și greșelile ei, cu tarele și excesele ce uneori apar, rămâne totuși o amenințare pentru o mână de oameni care nu-și doresc decât un singur lucru: să stăpânească popoarele, să le țină în ignoranță și mizerie pentru a le putea exploata cât mai bine. Și pentru asta au la îndemână două instrumente: petrolul și o carte. Dar despre asta, în altă postare.

Poate că evreii fac și greșeli. E inerent să greșești când știi că ești înconjurat de vecini care abia așteaptă să te ”arunce în mare”; atunci te apuci să faci garduri. Dar este important că au o presă liberă care poate sancționa aceste greșeli. Că își educă copii, că muncesc din greu să producă apă, să înverzeasca țara, că au industrie, că fac comerț să platească toate astea. Este important că există.

Au mai existat tentative de exterminare de-a lungul istoriei care nu au reușit: romanii împotriva dacilor și a galilor, turcii împotriva armenilor, ungurii împotriva românilor ardeleni, dar nimeni, până la Holocaust nu a decis să ucida pe cineva urmând un singur criteriu: apartenența la o nație.

De aceea, cu toată admirația pentru un popor care îmi amintește mult de poporul meu, cu tot respectul de la un neevreu pentru toți evreii care au avut de suferit în toată această istorie atât de ticăloasă pentru ei, cu toata compasiunea pentru morții lor, din toată inima: LA MULTI ANI MEDINAT ISRAEL!

PS: 1- dacă cineva se simte obligat să comenteze porcării ca răspuns la această postare, îmi cer scuze de pe acum doamnelor și domnișoarelor ce mai dau pe aici: voi incerca să nu  șterg nimic și să răspund  într-un mod cât mai grobian posibil;

2- această postare trebuia să apară pe data de 14 Mai, dar la acea dată noi comemoram ziua în care socrul meu ne-a părăsit pentru totdeauna. Nu se făcea să încep un text cu ”La Mulți Ani” când în sufletul meu e ”fie-i țărâna ușoară”.

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Sportul preferat al evreilor e unul foarte pragmatic: făcutul banilor.

    gresit.

    Sportul preferat al evreilor e unul foarte pragmatic: supravietuirea. Si au reusit.

  2. […] Scrie un comentariu Inspirata de articolul scris de vecinul de la sud, Dongabone, am adunat cate ceva din cele mult dragi […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: