Nostalgii de iarnă în plină primăvară

Îmi aduc aminte că în iarna lui `75 ninsese atât de mult în București încât zăpada era mai înaltă decât mine, puști de 7 ani câți aveam.Apoi de iarna `84-`85, când a nins atât de mult încât ne-am făcut în spatele blocului o adevărată cazemată săpată in zăpadă bătătorită, cu tuneluri, salon și camere individuale, în care se petreceau lucruri demne de imaginația și fantezia unor tineri de 15-16-17 ani, cați aveam atunci. Pe Întai Mai 1985 încă mai erau grămezi de zapadă pe lângă tulpinile pomilor.  Ce vremuri frumoase…

De când sunt în Spania am văzut zăpadă de două ori: o dată în 2009 și altă dată mai acum vreo două săptămâni, când a fulguit exact 6 minute.Mă întreb: oare cum o mai fi să conduci pe zăpadă? oare cum o mai fi să dai zăpada din curte câte două ore? dar de pe mașină? cum o mai fi să-ți înghețe nasul? dar picioarele??? Mister…

Am ”beneficiat” perioada asta doar de vreo săptămână de temperaturi aproape de zero grade, cu două zile de -2. Și asta prin ianuarie. Atât.În rest, pe aproape de  10 grade, iar de două săptămâni între 17 și 21. Deja muncesc în tricou și sunt bronzat pe panoul frontal și pe mâini 🙂

Este pentru prima oară în 6 ani când mă cuprinde nostalgia după iarnă. Asta s-a mai întâmplat și după ce am citit o postare a prietenei Andrea de pe acest site. Articolul este superb și mi-a adus, pur și simplu, mirosul de zăpadă în nas. Am vrut inițial să las un comentariu la postarea cu pricina, dar am ajuns la concluzia că orice aș debita eu, aș strica iremediabil magia. Asa că am savurat fiecare cuvânt, fiecare virgulă, fiecare imagine și am tacut cu oareșce noduri în gât. Mulțumesc Andrea!

Chiar, oare cum miroase zăpada?